În primul rând, ai putea să nu te mai porți ca un tâmpit interesat de războiul din Siria doar când apare poza emoționantă a unui copilaș. Fii sincer: ai mai pronunțat "siria" cu compasiune de când cu băiețelul ăla înecat? Ești pe bune un o persoană pro-pace și anti-război sau ești atât de bou încât să reacționezi la warnews doar când ți se arată ceva?

În al doilea rând, încearcă să rămâi conștient că te afli doar în fața unei acțiuni de propagandă pro-americană. Bombardamentele alea din care a scăpat băiețelul au fost făcute de ruși deci rușii sunt răi, este mesajul ascuns al fotografiei. Ca nu cumva să crezi că americanii se câcâie să dea în cap ISIS de ani de zile, iar rușii punctează decisiv, decolând din Iran, altă țară satanistă. Ia caută pe net, și vezi dacă găsești, imagini cu băieței răniți sau uciși în bombardamentele făcute de americani. Just for fun.

În al treilea rând, te rog să lași un pic telefonul, să ieși în stradă, oriunde ai fi în România, și să te uiți în jur, pe îndelete. Pun pariu cu tine pe o sticlă de Jack că în jurul tău, pe o rază de 100 de metri, se află cel puțin un copil leit lui Omran Daqneesh.

• Prizonier într-un oraș care nu vede copiii abuzați.
• Dormind într-o casă care pare bombardată.
• Expus violențelor de tot felul, inclusiv din partea celor care i-au dat viață.

Dacă ai cum, ajută-l. Va fi ca și cum ai face ceva pentru  Omran Daqneesh, băiețelul din Alep.

Sunt perfect conștient că e foarte greu. Puștiul ăsta nu e în Siria, nu apare la știri, când o să te duci cu punga de mâncare la el, n-o să strige nimeni pe stradă "Imi Place! Imi Place!"... Iar tu trăiești în telefon, ai atâta treabă acolo, cum să ai ochi pentru ăștia fără cont de facebook?!

#unweekendînțelepttuturor

pentru că e vorba de ceva ce ai văzut la televizor - publicitate la televizoare

UPDATE

Acest text a inceput să fie share-uit ca "atenție, propagandă, nu vă lăsați păcăliți!". Propagandă la ce, dobitocilor? :))))))

Probabil în câteva ore o să se spună că sunt pro-rus, sau mai știu eu ce imbecilitate. Mi se pare fabulos! Vă dați seama, cineva chiar se teme că s-ar putea trezi spiritul național în noi și o să ajungem - Doamne Ferește - să ne ajutăm unii pe alții! :)))))

Uitați-vă un pic la fotografia asta. Vedeți cei trei cameramani din fundal, cu luminile pornite pe camere? Aveți idee de ce s-au dus tocmai acolo, și n-au stat și ei, în buza contactului dintre principesa Margareta și președintele Iohannis? Cum naiba numai fotografului prezidențial i-a trecut prin cap să facă fotografia din unghiul ăsta?

Vă spun eu de ce: pentru că ăia trei sunt profesioniști, iar ăsta de la Cotroceni nu. Cei trei s-au gândit la compoziție, și au vrut un cadru complet, cu tot persoanele importante și cu catafalcul reginei Ana, care este fix motivul pentru care președintele României este acolo. Ăsta umblă după președinte ca un miel după oaie, fără să gândească.

Ești rău, poate ăia erau deja acolo, în spațiul dedicat media, iar ăsta a venit cu președintele și n-a avut timp să-și aleagă unghiul bun, o să spuneți. Ba avea, zic eu. Iar dacă nu avea, trebuia să-și dea blitzul mai tare, ca să compenseze umbra creată pe figurile celor doi de cele trei lumini. Sau, mai subtil, să se ridice un pic pe vârfuri, să se dea mai la stânga, și să convertească două din cele trei lumini în lumină de contur pentru capetele președintelui și principesei. Vă spun eu, fotografia ar fi fost la fel de subexpusă în zona fețelor, dar ar fi căpătat un pic de căldură. Ar fi sugerat mai bine atmosferă tristă din încăperea aia.

Eu fiind mai obraznic, l-aș fi rugat și pe aghiotantul ăla să se dea mai hacana până îmi iese din cadru. Că n-am venit acolo să-l pozez pe președinte cu cizmele și cu burta lui....

În final, că poate n-o fi știut omul: fratele meu, în fotografia oficială, instituțională, fundul unui om nu există. În cadrul tău se vede fundul principesei. Care nu e doar o persoană dintr-o fotografie oficială, ci și membră a unei familii regale. Lasă-i pe fotografii de la Cancan să-i pozeze fundul, tu fă, mereu când fotografiezi un om din spate, crop de la talie în sus, da? Plus că în cazul acestei fotografii, crop-ul era vital, o treime din imagine e doar podea, în pula mea....

p u b l i c i t a t e, că n-a plătit nici un mogul să mă iau de sasone...

Sunt doi tipi și-o tipă acolo. Încă nu mi-am dat seama care o face, dar nici nu-s foarte pasionat de informația asta (e ca atunci când tragi de niște sâni perfecți, nu te interesează ce sport a făcut tipa de-i are așa). Cel mai des, tipa servește, iar tipul solid e mai frecvent lângâ cuptor. Înclin să cred că el este de vină că mi-am luat burta înapoi, deși l-am văzut și pe celălalt tip gătind.

Port 32-34 la jeansi. Nu-s foarte lat în spate, nici n-am vreun piept de înotător, așa că atunci când fac burtă, se vede imediat. Din acest motiv, evit cât pot pâinea și berea. Adică mănânc doar două franzele pe zi și beau sub șapte beri pe săptămână. Cu această dietă draconică reușesc să nu-mi cumpăr jeanși mai mari decât am deja, de vreo doi ani. Dar pentru beleaua asta de plăcintă nu eram pregătit. Acum mă duc după ea cum se duce onanistul de-a șaptea în pod. Adică aproape zilnic. Câteodată, când mă sugrumă vinovăția, cumpăr mai multe felii și le împart cu cine nimeresc. E ca un focus-grup, cumva, la care toată lumea răspunde cu "să-mi bag pula, e demențială". Și pun pariu că o să o țin așa mult timp, n-am nici o scuză să nu cumpăr, e doar trei lei cincizeci felia... 

Am descoperit întâmplător Novi Pizza & Salad. E fix in centru, la fostul restaurant Dealu Mare, între Orange, Vodafone și Ice Club. Probabil că mi-era foame și, ca de obicei, evitam șaormeriile și McDonald's-ul. Evit și pizza cât pot, iar salatele le mănânc doar cu brânză și cu carne de porc. Țin minte doar cum mi s-au lipit ochii de plăcinta aia din vitrină. Arăta ca la bunica. Iar după ce-am gustat-o, s-a terminat șmecheria, acum nu mă mai mir că am ajuns de la 76 la 84 de kile. Pentru că plăcinta e și la gust fix ca la bunica. Are coajă pufoasă, margine crocantă și nu s-a zgârcit nimeni la mere, nici nu le-a bălit cu vreun sirop stupid, cum fac bucătarii snobi din localurile de lux...

Acum, pe bune, uitați-vă și voi....

Același cadru, cu focusul mai spre miez....

Dar așa, vi se pare ok? Vreo două-trei kile de plăcintă, cum am luat azi? Vă plouă în gură, nu?

Și gata. În calitate de pasionat de mâncăruri românești și de client constant al localurilor din oraș, pot să vă asigur, cu mâna pe singurul meu pătrățel (circular) de pe abdomen, că nu există în Ploiești, la vânzare, vreo plăcintă cu mere mai bună decât asta. O fi de la cuptorul cu lemne, o fi făcut băiatul ăla solid vreo vrajă, habar n-am... Și se poate comanda și la pachet, ceea ce vă urez și vouă.

• Pentru proști, oligofreni, retardați: N-am primit bani, plăcinte sau favoruri sexuale pentru acest text. Ownerii afacerii nici nu știu că am scris textul ăsta, pentru nu l-am scris pentru ei. L-am scris pentru oamenii cărora n-are cine să le facă, oricând vrea mușchiul lor, o plăcintă cu mere ca pe vremuri. Oameni ca mine.
• Pentru neploieșteni: Dacă v-a scăzut glicemia, la voi în oraș nu face nimeni o plăcintă cu mere "băbăiatule", sau vreți să facilitați copiilor din dotare gustul prăjiturilor de odinioară, luați-o cătinel, așa, spre Ploiești. O să merite. Sau vorbiți cu colegul ăla din Ploielti, să vă aducă...
• Pentru bărbații ai căror neveste gătesc frecvent plăcintă cu mere: Să nu le spuneți, acasă, fetelor, că desertul lor e doar un căcat cu mere pe lângă plăcinta asta. Continuați să mâncați, acasă, mizeria aia, pentru binele relațiilor voastre. Pentru un gust demențial, comandați și mâncați plăcinta asta când sunteți singuri. Gen "am plecat să spăl mașina", "mă duc să-l iau pe ăla micu' de la pregătire" etc. Și negați până la moarte, că, uite, lui Clinton i-a mers...

Aparent, Facebook a invins. N-a trecut nici un an de cand a modificat algoritmii in sensul aruncarii in derizoriu a paginilor de brand si mii de mici afaceri, care se promovau in acest fel, s-au dus in cap. Adio interactiune cu fanii, adio aparitii in newsfeed cand se anunta o promotie, daca nu platesti niste facebook ads, esti mort. Deloc surprinzator, agentiile de publicitate din Romania si milioanele de specialisti social-media sustin trendul. Pentru că așa te rup de bani. Adica iti vine specialistul, se cacă un pic pe el folosind niște cuvinte tari, o mai lălăie un pic și apoi vine cu soluția pentru promovat afacerea ta: trebuie să cumpărăm niște facebook ads. E modul lui de a-ti spune habar n-am cum functioneaza facebook, habar n-am cum sa-ti scriu niste postari cool, habar n-am nimic despre fanii tai, dar stiu sa-ti cheltuiesc banii. Degeaba.

Asta deși campaniile platite de pe facebook, in afara celor care declanseaza vanzari online, sunt sortite esecului. Am vazut-o deja intamplandu-se. Boul ăla de specialist nu-ți spune nimic despre prapastia tot mai adanca dintre ce face un om in viata reala si ce face pe net. Pentru că dacă o face, rolul lui dispare. El e acolo să-ți factureze servicii social media, nu să-ți crească vânzările, iar laicării cumpărați de dobitoc interacționează de-amboulea cu pagina ta, făcându-te să crezi că ești bine. De fapt, nu ești.

• Ai organizat o petrecere, la care au apăsat particip 2.000 de oameni? O să ai doar 20 dintre ei, la petrecere.
• Chemi oamenii la miting si 20.000 au zis că vin. O să fie 300, maxim.
• Poza cu noul tău desert a strâns 700 de like-uri? O să-l comande maxim 4 oameni, când vin la local.

Lumea s-a schimbat. Oamenii apasă like așa, de plictiseală, sau pentru că un amic i-a rugat să facă asta, sa ca să pară cool. Dar gestul ăsta nu mai declanșează acțiuni în offline, ca acum 5 ani. Facebook a devenit doar locul unde ne pretindem a fi altcineva, și trebuie să fii un bun psiholog și un scriitor iscusit ca să mai stârnești o agitație care să creeze efecte dincolo de facebook.

Exemplul 1: Mall-urile din orașul meu, Ploiesti Shopping City și Afi Palace Ploiesti, au zeci de mii de fani. Mult prea multi. Pun pariu ca 75% dintre ei au dat like cu gândul de a rămâne astfel la curent cu promoțiile, dar sunt suficient de imbecili încât să nu fi bifat și opțiunea "notifică-mă când se postează ceva''. De-aia, postările obisnuite ale celor doua mall-uri de pe facebook au intre 2 și 9 like-uri. Zero engagement, cum ar zice specialistul. Nu va inchipuiti insă ca in cele doua mall-uri sunt intre 2 si 9 oameni, daca dam o fuga să ne uităm o să vedem că ambele parcări sunt pline, iar în magazine sunt destui clienți. E clar și că oamenii n-au ajuns la mall în urma postărilor de pe facebook, dar și că feedback-ul de pe facebook, în cazul celor două mall-uri, nu mai valorează nici doi bani. E clar și că cine se ocupă de social-media la PSC și la AFI e fix specialistul descris mai sus, probabil vreun antrenat d-ăsta de birou, din altă localitate decât mall-urile, care a învățat niște chestii la școală, prin 2010, și le aplică ca un oligofren, deși nu se mai potrivesc de nici o culoare cu realitatea din 2016: limbă de lemn publicitar, cuvinte-cheie ca în google (de parcă facebook indexează cuvinte-cheie!!!), mesaje stereotipe și politicoase. 

Exemplul 2: restaurantul Tres Olivos. Doar 1.700 de fani pe facebook. Ultima postare - prin mai. O catastrofă, nu? Ei bine, nu. Ia duceți-vă la Tres Olivos după 8 seara, și vedeți dacă găsiți o masă liberă. Oamenii ăia taie între 200 și 300 de bonuri fiscale pe zi. Și știți de ce? Pentru că mâncarea e bună, prețurile sunt ok, iar oamenii revin, durându-i fix în pule de postările Tres Olivos din social media.

Exemplul 3: cafeneaua 5To Go. Conform unei doctrine interne (de-a dreptul imbecile, în opinia mea), cafeneaua 5ToGo Ploiești nu are deloc o pagină de facebook. Există una singură, pentru toate cele 11 cafenele din România. Da, o strategie specifică anilor de debut ai Facebook, pe care o mai are, în România, doar brandul turceșc de haine Koton, e folosită pentru a îngropa orice formă de interacțiune a fanilor 5togo cu brandul, asta deși toate francizele de food din România au pagini de facebook pentru fiecare locație în parte. 5ToGo Ploiești are încasări decente, dar dintr-un noroc chior, nu ca urmare a unei strategii naționale.

Ce vreau să spun este că demersurile disperate de a comunica, cu orice preț și oricât de prost, pe facebook, nu mai reprezintă nici ceva obligatoriu, nici ceva neapărat bun pentru un business care se desfășoară în offline. Agită-te pe facebook dacă ai un magazin online, adică dacă monetizarea se poate produce tot acolo, în mediul virtual, cu un singur click. Dar dacă ai un magazin, o cafenea, un restaurant - ceva cu o adresă fizică, e timpul să te gândești la altceva. Ceva care să te pună față în față cu clientul dorit, nu cu avatarul clientului. Și știi de ce? Pentru că avatarul ăla dă like compulsiv și nu cheltuiește un leu.

Uită de facebook page și de specialiștii în așa ceva. Ai n soluții de marketing pe care îți poți cheltui banii, în offline. Sau, dacă insiști în acest demers care te va îngropa imagologic, încearcă măcar să transmiți, sincer, doar acele lucruri reale care sunt mișto. Nu toate rahaturile, la ore fixe. Și nu uita esențialul: nu trebuie să plătești pe cineva ca să strângi două like-uri la o poză. Vorbește cu mă-ta și cu un vecin, și le obții moca.

publicitate la lucruri făcute bine acum zeci de ani

Am o droaie de prieteni deștepți, care au inventat lucruri, au făcut firme de top, au relații excelente cu familia, intuiesc imediat dacă ai o problemă. Dar și ei au momente de tâmpenie crasă. De obicei, e momentul ăla când ar vrea să-ți spună ceva la telefon. Și atunci aud celebra expresie "vezi ca te sun pe whatsapp sa vorbim CEVA" (cu nerostitul "acolo nu ne asculta nimeni"). De parcă vreun stat de pe pământ, mai ales unul ca al nostru, în care serviciile se simt ca în stațiunile din Turcia, ar lăsa o asemenea breșă de securitate să funcționeze. Păi nu s-ar fi sunat pe whatsapp Cocoș cu Udrea, Niro cu Florică, Mondialul cu Băsescu? Nu s-ar suna chiar ei, ofițerii de informații, între ei, când vor să pună palma vreunui jeg?

Noroc cu puciul din Turcia, și cu știrile de după. M-a făcut de-a dreptul fericit să citesc că loialistii lui Erdogan i-au interceptat pe pucişti fix pe whatsapp. Fix cum au făcut-o și belgienii, acum ceva timp. Am dat știrea, la citit, mai multor amici. Așa sper să scap de accesele lor de naivitate. Pentru că eu știam că whatsapp e la fel de confidenșial ca Poşta Română.

Există soluții dacă vrei să nu te afle serviciile ce vorbești. Nu whatsapp-ul. Le știu, dar mă doare-n pulă de ele, pentru că n-am nimic de ascuns. În plus, am fost de atâtea ori ascultat, cu mandat sau fără, încât nu-mi pasă cine aude ce vorbesc, și cu cine. Ce-o să afle? Că un nene vrea să-mi vândă niște valize vechi? 

‪#‎celmaibineesănumaivorbimdeloc‬. Serios. La cum evoluează lucrurile, pregătiți-vă să trăiți așa cum vă povesteau părinții că au trăit în comunism. Vom sacrifica, una câte una, libertățile de care ne bucurăm azi, ca să nu sărim mâine în aer, în vreo cofetărie.

publicitaTE!

12 noiembrie 2015. Scriu ceva, dracu' mai știe ce, pe facebook și primesc un mesaj, de la Corneliu: "Se pare ca nu pot comenta pe Facebook la ce postezi. Nu-i prea ok din moment ce te urmăresc. Oricum vroiam sa spun, referitor la Alinuța ca ea întâi face un sex in trei si apoi isi întreba soțul dacă e de-acord , adica dupa ce și-a băgat-o adânc ...."

Băbăieți, vă dați seama cât de trepanat e băiatul ăsta? Auzi, nu e ok să nu pot comenta din moment ce te urmăresc. Dar du-te, nene, în pula mea, și urmărește o fată în parc până te arestează. Zici că-mi bagi bani în buzunar, idiotule.... Iar ce vroiai să spui nu mă interesează, ai umorul unui scaun de frizerie, cred că nici la depou nu faci oamenii să râdă.

Ca să fiu cinstit, eu nu i-am văzut mesajul până zilele astea, ocazie cu care vreau să mulțumesc facebook pentru funcția "mesaje filtrate". Dar l-am găsit pentru că omul mi-a mai scris o dată. Serios, tipul e tâmpit cu acte. Ia fiți atenți:

"E fain asa ca toată lumea sa fie de acord cu tine... Sa nu pot comenta daca bați câmpii, daca nu sunt de acord sau am alta părere. Marș. Unfollow"

Da, frate, e fain. Despre asta e vorba pe facebook. Rețeaua asta nu e un ring virtual de box, unde ne batem în opinii, ci locul unde interacționăm când rezonăm, când descoperim că citim aceleași cărți și când ni se pare că ne-am fute foarte bine. După logica ta de oligofren, eu ar trebui să comentez nonstop pe pagina lui Florin Salam și a tuturor restaurantelor care servesc fructe de mare, pentru că urăsc manelele și fructele de mare.

Mai pe scurt: ce te fute grija dacă eu bat câmpii? Cine pizda mă-tii te-a pus să mă urmărești, dacă nu-ți place ce scriu? Cât de chinuit e creierașul tău dacă aștepți nouă luni un semn de viață de la un tip pe care nu-l placi?

pu bli ci ta teeee

DISCLAIMER: Am peste 40 de ani. E greu să mă mai convingi să-mi schimb părerile. De-aia nu mă cert niciodată pe facebook, pentru că demersurile astea sunt inutile. Și bannez comentatorii cu care intru în dezacord din simplul motiv că nu vreau să mă cert pe net cu niște avataruri, nu pentru că ei ar avea dreptate și eu nu.

Blogul meu. Pagina mea. Regulile mele. Eu folosesc Facebook ca pe un instrument de relaxare și atât. Simplu.

Baha a avut o campanie de marketing foarte mișto. Vizualuri bune, fotografii bune, povestea spusă mișto... S-a deschis sâmbăta trecută, dar am ratat, ca de fiecare dată, inaugurarea, pentru că inaugurarea unui local spune o poveste falsă. Am ajuns însă miercuri, pe la prânz. 

Prima impresie - excelentă. Zici că ești la mare, în Mamaia. 

Pe urmă, mi-a mai trecut. Clar, aia nu e o terasă de zi, soarele îți rupe capul la aproape toate mesele, cu toată umbra aia aparentă și cu pânzele alea drăguțe întinse pe deasupra. Am reușit să găsesc singura masă umbrită pe bune și am cerut o cafea și un meniu. Au venit și cafeaua (un Julius Meinl excelent, ca de fiecare dată), și meniul.

Mâncarea de la Baha nu e pentru mine. Nu dau vina pe Baha, evident, ci pe gusturile mele de țăran. Humus, șfumus, frumus etc., detest mucii ăștia de mâncare la fel de mult ca șhaorma și aproape la fel de mult ca fructele de mare. Prietenul meu întârzia, așa că am luat și meniul de băuturi la citit. Și aici am găsit o problemă.

Cum să zic? Nu-s eu vreun expert, sau vreun connaiseur de concurs, dar lista de prețuri la vinuri e cumva, așa, cum să zic? Unfair. Nu poți să ceri pe un Vinul Cavalerului mai mult decât pe un Budureasca 2011. Adică poți, dar dai senzația că ai urmărit un adaos fix în loc să ții cont de ierarhia vinurilor din listă. Că nu vorbim de Pepsi și Mirinda, ci de un produs ales de obicei cu mare atenție. Iar prețurile pentru vin la pahar sunt de-a dreptul ridicole. Omul care comandă vin la pahar transmite semnalul că nu vrea să se facă rangă și nu trebuie amendat pentru asta. 

Problema prețurilor apare și la băuturile fără alcool.

• Prima e o tâmpenie pe care am regăsit-o la 99% din localuri: ciocolata caldă e mai scumpă decât cafeaua. Păi de ce, frate? Că produsul în sine, praful ăla de ciocolata, dracu' știe ce-o avea în el, pe când la cafea plătesc boabe proaspăt râșnite, râșniță, esspresor, taviță, apă, zahăr, lapte.... Te costă 5-6.000 de euro să servești o cafea bună, cu tot dichisul, pe când ciocolata aia merge făcută și cu un fierbător.
• A doua: Ceaiul, mai scump decât cafeaua?! De ce, frate?! N-ai nici regie la un ceai, eu bag ceaiul ăla în apă, cu mâna mea, tu-mi vinzi un pliculeț și o ceașcă de apă fiartă. Cum Dumnezeu să fie ceaiul mai scump decât cafeaua?
• A treia: Limonada cu măr verde și castravete, mai scumpă cu doi lei decât limonada simplă? Pe bune, un leu felia de măr și un leu felia de castravete? De unde luați castraveții, din America de Sud, cu semnătura grădinarului pe ei?
• A patra: Fresh-ul, mai ieftin decât limonada?! Cum e posibil așa ceva, chiar cu diferența de gramaj? Păi se presupune că în fresh-ul ăla e 90% suc de fruct, pe când în limonadă e 90% apă...

Pot continua cu exemplele, dar n-am chef. N-am nimic cu bahaioții, fie să le meargă bine, iar terasa aia să însemne ceva pentru orașul ăsta. Dar dacă aș fi owner-ul acestui loc, m-aș uita un pic pe prețuri. Pare că cineva și-a făcut calculele fie aiurea, fie cu cinism. Iar lumea nu mai e la fel ca acum doi-trei ani. Nu mai poți să deschizi cu prețuri mari, fără să le susții cu ceva în plus. Toate localurile din oraș au fix aceiași distribuitori de băuturi, cumpără aceleași sticle la aceleași prețuri, nu mai merge să dai în prețuri aia, aiurea, că e plin Ploieștiul de alternative. Ca să rezum: nu mă vait că-s mari prețurile de la Baha Lounge, ci că nu sunt corecte.

Aaa, vrei să simt că nu sunt la orice terasă? Să conștientizez că sunt la Baha, un loc cool, un must? Păi pune, frate, taxă la intrare! Pune-mă să-ți dau douăjdelei ca să fiu văzut pe terasa ta, dar nu mă aburi cu castravetele ăla la un leu felia...

publicitate 

"Transpiblock este un blocker profesional pentru transpirație care acționează împotriva transpirației", zice doamna aia din spotul tv. Ce să spun.... Ce mod elegant de a spune "agenția și clientul speră că produsul va fi cumpărat de românii suficient de oligofreni încât să fie convinși prin redundanță, nu prin argumente sau explicații".

De ce nu se comunică, prin spot, CUM acționează produsul? De ce nu apare vreun savant d-ăsta,  credibil, care să explice care e secretul opririi transpirației, un proces natural de eliminare a toxinelor fără de care la vârsta de cinci ani ne-am pune toți rinichi noi? Păi, pentru că e probabil doar o harneală. În plus, e mai simplu să arunci momeala "cumpără și nu mai transpira!, cumpără și nu mai transpira!, cumpără și nu mai transpira! și să aștepți să se pună botul.

Fuck Transpiblock și ale lui ingrediente PEG-7 și clorhidrat de aluminiu. N-are cum să fie sănătos așa ceva. Fuck și agenției de publicitate care a făcut spotul. Constat cu amărăciune că s-a dus dracului etica în acest domeniu, mâine o să se ducă la ei cineva cu o pastă de dinți pe bază de uraniu și o să fie bine primit, dacă are buget.

Pentru proști: transpirația nu miroase urât. Mirosul  ăla e generat de bacteriile care se scaldă în ea. Altfel spus, dacă faci baie suficient de des, n-o să deranjezi pe nimeni cu mirosul tău, iar antiperspirantele obișnuite își vor face treaba foarte bine.

publicitate

Primul covor românesc l-am găsit întâmplător, în niște condiții mizerabile, îi plângeai de milă. Pe al doilea l-am cumpărat, cu o sumă frumușică. Am găsit un ștergar, poi, cum știu sigur că am avut și eu, prin casă, când eram mic. Și așa am luat microbul. Am început să vânez și să caut, sistematic, obiecte textile de origine veche, românească. Pe unele le-am luat rupte, găurite, pe când altele străluceau pur și simplu, conservate perfecte. Și au început să se adune. Mi-am făcut curaj: "lasă, că după zugrăveală..." 

M-am mințit singur. Așa au rămas. Dacă există ceva greu, pe pământ, aia este să schimbi complet mobila într-un apartament de care oricum nu-ți prea pasă. Căcaturile astea de pefele par să fie de-acolo, când le rezemi de peretele unei sufragerii de bloc. Ar fi trebui să schimb totul, ca să fac posibilă și firească apariția unor chestii tradiționale românești prin casă. Așa că în loc să mă bucur de colecția de artă populară, m-am trezit că o stochez. Tot mai greu. 

E grea și recondiționarea. Chestiile astea sunt vechi și din material textil, deci sunt potențial pline de acarieni, gândăcei, molii etc. Nu poți să le bagi aiurea, în casă, că-ți iese de-o dezinsecție spectaculoasă. Nu poți le speli de-a valma, că se mută culorile dintr-una în alta. Nu poți să le usuci oricum, că-și pierd forma, nici să le împachetezi oricum că se distrug.... E un coșmar logistic să deții o colecție de artă populară neexpusă, vă asigur. Și n-am unde s-o expun, pentru că mi-ar trebui 5-6 camere pentru toată.

Așa că, oricât de tare o să regret asta, o vând. De folosit n-am folosit-o, de expus să se bucure și alții de ea n-am unde... Mi se pare logic ca cele 300 de obiecte de artă populară românească să ajungă în casele multor oameni, care să se bucure de culorile, de simbolurile și de senzația copleșitoare pe care ți-o lasă asemenea artefacte. Pentru că nu-s doar niște cârpe vechi. O față de masă croșetată înseamnă trei luni de iarnă muncă, seara, la lumina chioară a unei lămpi. Un covor = patru țesătorese iscusite, care munceau două luni. O față de pernă? Când îți dai seamă că e din pânză țesută în casă, albită la soare și brodată migălos vreo lună, o vezi ca pe mult mai mult decât este, de fapt. Modelul ăia e copacul vieții, chestia aia e pasărea măiastră, ăia sunt ciorchini de vie, deci e din zona aia, uite și stelele, adică urme de cosmogonie dacică... E o intreagă lume într-un mileu popular, sau într-o ie, dacă te chinuiești un pic să înveți limbajul.

Am sperat să vând colecția, în intregul ei, unui nene care de mobilat/decorat o pensiune, unui pasionat sau unei structuri statale dedicate istoriei ruralului românesc. Antreprenori din turism rural nu știu. Un colecționar de artă populară diversă, ca a mea, n-am găsit (se poate să nu fi știut eu să-l caut), iar statul român oferă mult mai puțin decât am bănuit, pe așa ceva, chiar mai puțin decât am cheltuit eu pe lucrurile astea. Și aș fi un tâmpit să donez ceva unui stat care aruncă cu bani pe diverse prostii, dar care oferă pe o maramă veche de o sută de ani o sumă cu care îți cumperi o eșarfă de plastic, la Zara. 

Bref: colecția mea de artă populară românească e de vânzare aici. Vreo 400 de obiecte, care ocupă, împreună, vreo doi metri cubi. Găsiți covoare, scoarțe, năframe, ii, veste, fote, cămăși, rochii, ștergare, mileuri, rufărie, fețe de pernă, de masă, huse decorative, cuverturi, tapiserii, goblenuri, dantelă, macrame. Vă rog să nu vă văitați de prețuri: sunt cu 20-30% sub prețul actual din România și cu 200% mai mici decât aș obține în Anglia, Franța sau Italia, pe ele. 

Have fun. 

Mi-a luat două ore și jumătate să montez un pat de la ikea. Ce-i drept, un pat mai aparte, cu vreo 150 de șuruburi și vreo 50 de piese. Ar fi durat mai puțin, dacă aș fi înțeles din prima că tot ceea ce știu despre montaj nu-mi va folosi și că trebuie să gândesc ca un inginer suedez. Asta pentru că băieții ăștia de la ikea au scris kit-urile de instrucțiuni de montaj doar cu inginerul, fără să ceară ajutorul unui consultant în comunicare.

Nu mă vait aiurea. Nu-s un necunoscător al uneltelor, nici al procedurilor de montaj, știu un pic de reverse engineering. Îți pot demonta, muta și remonta aproape orice piesă de mobilier de unul singur. Lucrez, zilele astea, la un dulap pe care l-am găsit ca pe o grămadă de resturi (vezi foto), și e aproape gata, fără instrucțiuni. De-aia cred că zic în cunoștință de cauză că foile alea de la ikea merită băgate pe gât responsabilului cu vânzări al companiei. Sunt stupide.

• Doar un inginer suedez ar descrie piesa X desenând la fel și găurile de diblu și găurile de șurub.
• Doar un inginer suedez ar desena la fel ca găurile și un abțibild. Ca orice cititor de schiță, după ce am identificat pe piese găurile sugerate de desen, am căutat și o cavitate rectangulară. Nu un abțibild!!! Și în nici un caz unul cu cod de bare, care arăta ca o etichetă de preț.
• Doar un inginer suedez ar descrie șuruburile prin serii de 6 cifre. Pe bune, cât de inginer suedez să fii încât să scrii pe pliant, în dreptul unei găuri, numărul 113696, și să te aștepți ca oamenii să înțeleagă că e vorba despre șurubul ăla mijlociu, nu de ăla lung?

Pot să o țin așa la nesfârșit. Am găsit piese identice ca lungime, dar de grosimi diferite, care nu erau descrise diferit pe pliant. A trebuit să le umplu podeaua din două camere cu ele, să le aliniez după lungime, să văd care e simetrică cu care, care are găurile aliniate cu ce montasem deja... Doar așa am putut să deduc că alea groase sunt din locul ăla și alea subțiri din locul celălalt. Pliantul nu spunea nimic în sensul ăsta, iar un om normal, care pune mâna pe o șurubelniță o dată pe an, ar fi montat greșit patul ăla de trei-patru ori din cauza asta. 

Am cumpărat o dată un șifonier din Praktiker. Toate piesele erau numerotate de la 1 la 30, iar ghidul de montaj îți spunea: "1 cu 2", "2 cu 6", "3, 4, 5 cu 9" etc. L-am montat în 20 de minute. Era atât de simplu, încât și o femeie gravidă ar fi putut să-l monteze. De-aia zic: ce pula mea e atât de greu pentru o megacompanie ca ikea să dea instrucțiunile alea, când e gata un nou produs, unor oameni simpli, membri ai unui focus-grup, ca să vadă cum se descurcă cu ele? Sau să fondeze un club al utilizatorilor ikea, care să-și dea grade în funcție de complexitatea pieselor de mobilier deja montate. Să fii junior când ai montat doar o masă, hero după ce ai montat o bibliotecă, megahero când ai montat un dormitor întreg... Și să lași oamenii ăștia să mănânce o pâine, din montaj...

Concluzionez: dacă vrei să cumperi și să montezi un obiect de mobilier de la ikea fără să te spânzuri în fața copilului, parcurge următorii pași:

1. Du-te la ikea și cască gura la toate produsele, să vezi cam cum gândesc inginerii firmei. Montajul este similar la mai toate piesele lor, rar vezi altceva decât șuruburi cu cap imbus de 5 și de 6 sau de șurubelniță mică în cruce. 
2. Cumpără o măsuță, ceva simplu, cu 4-5 piese. Să nu coste mult, că o s-o faci zob încercând s-o montezi și demontezi, cât să înveți ceva despre logica ikeiștilor.
3. Cumpără-ți, din altă parte decât de la ikea, niște chei imbus și niște surubelnițe bune, de mărimi normale. Nu de alta, dar în pachet vei primi niște cheițe minuscule, cu care îți va fi greu să strângi cum se cuvine.
4. Dacă alegi o piesă de mobilier mai complicată, fă în prealabil câteva fotografii în magazin uneia montate. Câteva, adică 50-60, din toate unghiurile și pozițiile. Ia pe cineva cu tine, să noteze când faci poze. Gen "DSC298456.jpg  = șurubul de montaj dintre tăblie și a treia placă din spate jos".
5. Cumpără piesa de mobilier dorită. 
6. Du-te acasă, bea ceva care te relaxează, mănâncă.
7. Desfă ambalajul, scoate cartoanele din casă.
8. Dă foc pliantului Ikea găsit în pachet.
9. Printează fotografiile făcute, fiecare cu notițele lui. Vor fi mai de folos. 
10. E seară deja? Stai liniștit, ești bine. La unii durează zile în șir, sunt chemați prietenii, se consumă băutură și se înjură în grup...

publicitate făcută la lucruri construite fără instrucțiuni