Mai găsești, pe net, povești din epoca de aur a restaurantului și terasei Berbec. În anii 30, Ploieștiul era pentru România ce era New York-ul pentru Statele Unite. Motivul? Petrolul. Orașul era plin de rafinării, iar localurile din Ploiești de miliardarii vremurilor, români sau străini. La "Berbec" se lansa moda de către soţiile petroliştilor bogați. La "Berbec" cântau cele mai en vogue dizeuze și cele mai tari orchestre din România. Faimoasa Ioana Radu a cântat aici la petrecerea unui armator englez, goală, pe masă. Capșa? Casa Vernescu? Erau localuri cu ștaif, din Capitală, dar nu se comparau cu "Berbec", care era un fel de Fratelli.... Iar când nu veneau VIP-uri, magnetul era șeful localului, un moșulică simpatic, nea Ionică Moraru, care făcea adevărate demonstrații din aranjarea mesei, a platourilor, sau a pusului vinului în pahar, dar și aducând, pe brațe, până la 7 farfurii odată. Pe urmă a venit războiul... Deși rafinăriile erau hăt departe, spre sud, preacorecții de americani au făcut zob centrul Ploieștiului, inclusiv restaurantul. Noroc că spiritul Berbecului a rezistat. La fel, si hotelul care-l gazduieste azi, asa ca, în 1945, restaurantul a renăscut la parterul Hotelului Central și a redevenit o locație atât de faimoasă, încât i-a confiscat numele gazdei. Nu-i mai zicea nici dracu' "Hotel Central", ci "Hotel Berbec". Și-așa a rămas, până în 1990. Din motive care-mi scapă terasa a fost închisă după Revoluție.

sursa foto: www.republicaploiesti.net 

Noroc că s-a redeschis.... Am fost azi, acolo, după ce am văzut-o, de la etajul 4 al hotelului. Eram doi, rupți de foame...

Mi s-a părut senzațional modul în care terasa a fost reamenajată. Desi e mare, are vreo suta de locuri, au reusit s-o ascundă aproape complet străzii,, și s-o ferască astfel de zgomotul infernal al traficului din zonă. Așa că poți să stai liniștit, la doi pași de o aglomerație care nu mai există. E o liniște pe terasa aia ca în curtea maică-mii, din cartierul mărginaș în care am copilărit. Și e plin de flori.

Și tot, ca la mama acasă, am mâncat de ne-am lins pe degete! Ciorba de perișoare cu ardei și smântână e, de departe, cea mai bună mâncată anul ăsta, și am constatat că terasa Berbec e unul dintre puținele locuri unde oamenii nu se zgârcesc la perișoare. Nu râdeți, că e o boală de care suferă și cârciumile scumpe. Erau vreo șapte perișoare, în bolul ăla. Și nici bolul nu era mic.

Iar ciulamaua.... Cum să zic, ca să pricepeți? Era perfectă. Era sămoarăbibi. Amicul meu se ridicase și vorbea la telefon, mai spre stradă. În doar patru minute de când mi-a fost adusă, pe terasă se auzea doar sunetul furculiței cu care râcâiam farfuria, în încercarea a de a băga în gură și ultimile dâre de ciulama. Am regretat sincer că nu-mi mai permit să ling farfuria, ca atunci când eram mic, și m-am urât când am dat o picătură pe masă. Picătura aia era a mea!!!

M-am consolat gustând din ce și-a luat prietenul meu. Ciolan de porc cu varză călită. Altă chestie care făcea un blowjob papilelor mele... Perfect, din seria "băbăiatule!!!". Nervos că iar mă fac cât porcul dacă mai stăm acolo, am cerut nota. Și, după ce am primit-o, am cerut iar meniul, să mă uit la prețuri.

Mi se pare normal că o apă minerală e doar trei lei cincizeci, nu ca la McDonalds-ul de peste drum (fuck Mc!). Dar cum să coste, mă, doar 7 lei, minunea aia de ciorbă?! Cum să coste doar 12 o ciulama care mi-a plăcut atât de mult încât era s-o fut?! Cum să dai 13 lei pe varză cu ciolan de porc din seria băbăiatule!!!".?! Cum, mă, să fie partea mea, după ce am mănâncat până am zâmbit ca un retardat, doar vreo douăj' de lei?!

Am plecat. "Să veniți mâine seară, la meciul cu Elveția", îl aud din spate, pe ospătar. Nu vin. Până nu se termină campionatul de fotbal, nu mai ies seara in oraș. Nici nu-mi place fotbalul, nici nu vreau să mă întorc la jeanși mărimea 36, mi-e bine la 32. O să vin doar așa, în fugă, la prânz, să mai gust o tocană, sau pentru o varză băbăiatule!!!" doar a mea.... Amicul meu rămâne în urmă, să ia un număr de telefon și să-și aleagă o masă, iar eu casc gura pe pereți și mă prind care-i faza. Ospatarul nostru de azi avea 50-60 de ani și și-a făcut treaba impecabil, fără fițele specifice puștanilor cu muci în freză. Nici bucătăreasa aia genială nu e vreo blondă tânără, am văzut-o ieșind un pic, să ia aer. Pe terasa Berbec te duci înapoi în timp, cel mai tare local din istoria Ploieștiului, pe vremea când angajații unui local credeau ca niste fanatici in expresia "clientul nostru stăpânul nostru". Și e exact ca pe vremurile în care eu mergeam la grădiniță și mă culcam devreme, dar gașca lu' tata petrecea aici de minune cu bere Azuga, vin de Valea Călugărească și apă minerală Biborțeni, cu un radio pe masă, așteptând ca Ilie Dobre să strige "goooool"... 

Pe net, terasa Berbec e aici. Și v-o recomand cu căldură.

Nu că vreau să zic că FBI nu-și face bine treaba, sau că perspectiva mea, de la mii de kilometri distanță, poate fi relevantă pentru ancheta autorităților americane.... Dar ați văzut ce unghii îngrijite are asasinul din Orlando? Ce frumos e pensat într-una din imagini? Ați observat că are cel puțin un costum penibil, și că toate selfie-urile lui sunt complet pizdificate? 

De aseară, de când am aflat ce s-a întâmplat în Orlando și am investigat, cu mijloace specifice lui Dan Diaconescu, detaliile asasinatului în masă, o ipoteză mă bântuie și mă cutremură în același timp:

Dacă se descoperă, în urma investigației FBI, că Omar, asasinul din Orlando, e epilat pe picioare??????

publicitate

UPDATE 15 iunie: CNN anunta ca asasinul era gay.

q.e.d

Am urmărit cu interes maxim renovarea Muzeului Ceasului, din Ploiești, din mai multe motive. A fost muzeul meu preferat când eram mic, imi plac ceasurile, am scris acum niste ani despre dispariția de aici a unor ceasuri absolut fabuloase si as vrea ca practica asta sa inceteze, dar și pentru că sunt mereu în căutarea unor bucăți de lemn cu poveste și personalitate, pe care să le integrez în proiectele de upcycling. Așa că, anul trecut, când reabilitarea clădirii muzeului a fost finalizată, am făcut un set de fotografii pentru autoritățile locale. Moca, pentru că banii europeni veniți pentru reabilitare nu se puteau aloca și pentru marketing-promovare.

Am mai făcut un set de fotografii și acum, în primăvara asta, cand muzeul a fost remobilat și deschis publicului. Eram doar eu și agenții de pază și am putut să mă bucur în voie de modul în care au fost recreate spațiile aceste cladiri fabuloase. Uite: aceeasi încăpere...

Nu mai e nimic vechi, uzat, prăfuit, iar ceasurile sunt puse in valoare ca in muzeele de afara. Nu mai ai senzația aia de milă, pe care o ai în alte muzee romanesti. Iar ceasurile din colecția muzeului sunt... Nu mai zic nimic. Doar că am fost de vreo două ori tentat să sparg o vitrină și să fug.

Și azi, nu știu exact de ce, am vrut să caut pe net Muzeul Ceasului. Și să vezi chestie: nu există un site oficial. Există doar muzeul-ceasului.ro, site alocat proiectului european de reabilitare a clădirii, doldora de rapoarte si de poze din cursul lucrarilor de reabilitare. Mai există un subdomeniu alocat muzeului, aaaaabsolut jenant, pe cimec.ro si niste pagini penibile, pe site-urile a vreo doua-trei institutii locale. Nimic nou, la zi, nimic-nimic!

N-aveam pretentii la conturi de twitter, instagram, pinterest, tumblr.... Dar mi-a crapat capul când mi-am dat seama că nu există nici măcar o pagină de facebook oficială a Muzeului Ceasului. Sunt câteva, fiecare cu 3-10 fani, făcute prost, și o pagină de-aia generată de facebook după ce îți faci un check-in, pentru prima oară, într-un loc. 

Și mi se pare inadmisibil. Ăsta e singurul muzeu de profil din România. E unul dintre puținele de acest fel din lume, sunt probabil sub zece locuri de pe planeta asta unde poți să vezi un ceas făcut în anii 1500. Ai băgat două milioane de euro într-un loc care și înainte de renovare atrăgea 30.000 de oameni pe an. Ai ceasurile lui Carol I, țarul Alexandru al II-lea, Vasile Alecsandri, Theodor Aman. Cum morții mă-sii să nu te lauzi, pe net, cu așa ceva?!

E a mia oară când constat cât de proști sunt cei care ar trebui să vândă brandul România. Câte chestii mișto avem, câți bani s-ar putea face, ce ușor ne-am putea crea în lume o imagine de loc civilizat, nu de cartier mărginaș al Europei, dar n-o facem din motive care țin doar de mentalități. Undeva, într-o instituție prăfuită din România, cineva nu s-a gândit la ceva ce știe orice șhaormar: că dacă nu ești pe net, nu existi. S-a dus vremea pliantelor lăsate prin holuri de hoteluri. S-a dus și vremea "relațiilor" la agențiile de turism care acum oferă clienților numai destinații de care aceștia au auzit deja. Iar după ceasuri suntem turbați toți, femei și bărbați, deopotrivă. Statul român are găina cu ouă de aur și în loc s-o lase în cuibar o aleargă prin curte, să facă din ea o ciorbă...

Așa că am făcut asta. Știu câte ceva despre facebook, fotografii cu muzeul și cu exponatele am, am și niște amici care se pricep la ceasuri ceva mai bine decât mine, o leacă de română știu, o să cer ajutorul și altor oameni vizibili pe net.... Și o să promovăm noi, în online, Muzeul Ceasului, fără să mai așteptăm să-și scoată capul din fund oficialii români. Și știți de ce? Pentru ca Muzeul Ceasului e un loc foaaarte misto din România, care merită vizitat. Până atunci, căscați ochii aici, vă rog. Fiți indulgenți, vă rog, pagina a fost făcută azi dimineață....

UPDATE 1

În prima sa zi de viață, noua pagină de facebook a Muzeului Ceasului a adunat vreo 300 de fani, deși n-are decât fotografii și câteva informații. O să o updatez și să o cresc natural, pentru că sunt convins că va primi câte un like de la cel puțin jumătate din cei care au vizitat Muzeul Ceasului, cândva, în viața lor.

Am rezolvat si cu site-ul, mai frumos si mai simplu decat credeam, datorită unui tânăr frumos. mai exact, mi-a scris o tipă, Alexandra Radu: "Bună dimineața! Am citit articolul despre Muzeul Ceasului și sunt total de acord cu el. Eu sunt studenta la Informatica, UPG și anul acesta am avut de făcut un site pentru evaluarea la laborator. Din fericire, eu chiar aceasta tema am ales, și anume site-ul Muzeului Ceasului, deoarece, spre surprinderea mea, atunci când am cautat pe net, am găsit numai pagini mai mult decât groaznice. Intrați pe ... și priviți ce am făcut noi, la nivel de amatori". M-am uitat. Frate, ce-a făcut Alexandra arată foarte bine! Așa că am cumpărat domeniul muzeulceasuluiploiesti.ro, o să-i trimit Alexandrei info la zi și fotografii și în câteva zile Muzeul Ceasului va avea și un site decent, găzduit pe serverul meu.

Ocazie cu care îi mulțumesc și lui Radu Voicu, omul care s-a oferit să facă un site, de la zero, pentru Muzeul Ceasului. Precum vezi, Radule, nu mai e nevoie...

Apropos: e ceva în neregulă cu prezența online a Muzeului Ceasului. Cum spuneam, pe domeniul muzeul-ceasului.ro apar detaliile obligatorii într-un proiect de finanțare europeană, cum a fost cel prin care a trecut muzeul. Dar domeniul aparține unei firme din Constanța, Blue Film, unde nu răspunde nimeni la telefon. Iar domeniul muzeulceasului.ro este inactiv, deși e cumpărat de o persoană fizică. Nu vreau să zic vorbe mari, dar nu mai cred că vorbim de o instituție încremenită în trecut, ci de una unde șmenul plutește în aer.... O să revin.

UPDATE 2

Am purtat o discuție cu angajații Muzeului Ceasului. Au înțeles, sper, că nimeni nu le vrea capul și că aportul lor la modul în care arată acum acest așezământ nu poate fi decât lăudat. Au înțeles, sper, și diferența dintre un profil de facebook destinat eronat unui brand și pagina de facebook, cum este pe care am făcut-o. Cât de curând, după un trainning minimal, le voi oferi accesul la pagină, ca editori, să poată adăuga conținut în timp real, din timpul evenimentelor de la Muzeul Ceasului. N-am avut o discuție cu șefii Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, sub tutela căruia funcționează Muzeul Ceasului, dar nici n-am dat în brânci căutându-i. Am așa, un feeling, că o să ne certăm rapid.... 

Legat de site: Alexandra, tipa care l-a făcut, are examen luni, la facultate, așa că site-ul mai așteaptă până marți-miercuri. Domeniul http://muzeulceasuluiploiesti.ro/ este însă funcțional (mulțumită lui Mircea de la Officedent) și conține informațiile de bază. Pagina de facebook a Muzeului Ceasului conține acum și tarifele, și orarul de funcționare. Și are 600 de fani. Thanks.

UPDATE 3

Primul obiectiv a fost atins: pagina oficială a Muzeului Ceasului a ieșit din zona jenantă și are acum peste o mie de fani. În acest weekend am găsit și o metodă de a asigura finanțarea unei campanii de promovare în online: vom vinde suveniruri neconvenționale cu Muzeul Ceasului, iar banii vor merge într-o campanie de facebook ads. Primul astfel de suvenir e de vânzare, la licitație, AICI. 

UPDATE 4

Scapata de examene, Alexandra s-a apucat de noul site. In cateva zile revenim. Saptamana viitoare am sa provoc o intalnire cu CJ Prahova, conducerea Muzeului de Istorie si cea a Muzeului Ceasului, sa văd dacă pot să-i implic în promovarea online a Muzeului Ceasului. Dacă nu, continui singur, că mă deranjează....

publicitate

M-am ferit întotdeauna de fotografia NBC (nunți-botezuri-cumetrii). E prea plin de femei de nerecunoscut sub tonele de machiaj, de bărbați pe care-i doare costumul, de stres prost disimulat sub zâmbete false și de acea relaxare corporală specifică consumului excesiv de alcool.  Plus că toată lumea se simte datoare fie să-ți spună ce să fotografiezi, fie ce să nu fotografiezi, fie te încurcă și-ți fute cadrele. La o nuntă românească, fotograful e un fel de ospătarul ăla mic, care aduce sticlele de vin. Iar eu nu pot să fac așa ceva. Nu vreau să-i fut un aparat în dinți unui imbecil beat care tot dă peste mine, nu vreau să ascult muzică de căcat, nu vreau să mă alerge doamne rangă și transpirate care vor să vadă pozele direct din cameră. Plus că ideea de nuntă, căsătorie, ritualurile alea stupide, formalismul ăla extrem... Fuck it. Nu știu nici măcar o nuntă, la care am fost invitat, la care să nu mă fi îmbătat de plictiseală. Dar ca invitat te duci, că așa-i frumos. Să mă duc ca fotograf ar însemna că-s masochist. Așa că mi-am fixat un tarif de 2.000 de euro. Fără editare, fără poze printate. E absurd de mare, și, logic, mi l-a refuzat toată lumea care m-a intrebat dacă fac fotografiii de nuntă. Am avut ceva emoții în 2015, când niște tineri din Republica Moldova au bugetat suma. Noroc că mireasa a vrut niște pantofi mai scumpi, că nu știu ce dracu' mă făceam....

Dar tot am mai călcat strâmb.. Cand fiica mea a botezat o micuță, pe mine a picat ponosul fotografiilor din biserică și de la masa de după. Cand un prieten bun a organizat o nunta, m-a rugat să salvez situația, pentru că fotograful oficial dădea semne de prostie. Am făcut fotografii și duminica asta, pentru Alina și Cosmin de la 5Togo. Moca, pentru că cei doi sunt foarte cool. Si, de fiecare dată, pozele au ieșit ok. Asta pentru că fotografia de nuntă e foarte ușor de făcut, cu două condiții: 1. Nu te lua după alți fotografi de nunți. 2. Nu te lua după ce vor mirii sau nuntasii. 

Evită, așadar, clișeele celebre de pe net. Alea nu-s fotografii. Sunt opere grafice, la care s-a editat masiv. Nu poți să faci direct din cameră așa ceva decât dacă ești copilul din flori al lui Pete Souza. Evită și dulcegăriile de căcat, de tip acum tu fugi spre el și el râde. Aia nu e fotografie de nuntă, e de regie penibilă. 

Cere în avans detalii despre desfășurarea evenimentului, să nu rămâi pe hol, la fumat când ei dau drumul porumbeilor (altă odioșenie, dacă e să mă întrebați pe mine, nu pricep de ce nu se elibereaza doi porci mici, sa se bucure cine-i prinde). Nu te împrieteni foarte tare cu nuntașii, că s-ar putea să te țină de vorbă exact când e ceva de fotografiat. Nu lăsa aparatul din mână și verifică setările ori de câte ori schimbi încăperea, unghiul și, implicit, se schimbă lumina. Nu bea ca porcul, mâna trebuie să fie sigură, iar fotografia clară. Stai cât mai izolat de oameni, ca să nu-și schimbe postura și atitudinea când te văd. În general, cu cât vei fi mai invizibil, cu atât vor ieși pozele mai bune. De-aia e bine să pui pe tine niște haine decente, să nu atragi atenția cu bermudele tale de căcat....

Iar legat de ce vor mirii și nuntașii.... Aici e treabă delicată. Poți să ții cont de părerea lor, în general, dar nu uita că oamenii ăștia se plac oricum când se văd în oglindă. Cum se văd pe cameră, e altă poveste. Unii n-arată bine din unele unghiuri, sau făcând anumite lucruri, fără să știe asta. Depinde doar de tine să nu livrezi niște poze de căcat, cu mențiunea "nu e vina mea, voi ați zis să vă fac poze de jos și uite câta'nasurile aveți". Ba e treaba ta, dobitocule. Dacă nu mizau pe competența ta, la nunta aia făcea poze vărul Ionel, nu tu.

Să le faci nuntașilor fotografii de grup? Sigur. Una, cel mult (bine, tu fă 10 cadre, că sigur cineva scoate limba, sau clipește, sau se uită după vreo pizdă - dar ai grijă să o livrezi pe cea mai bună). Modul ăla de aliniere, pe trei rânduri, ca lotul național de informatică, nu e deloc spectaculos, dar e cumva obligatoriu. Fă-le poza de grup, fă-le și poze pe perechi, cum vor ei, doar ca să scapi. Apoi apucă-te și vânează-i, metodic. Pe toți, nu doar pe miri, când nu sunt atenți la tine. Fă-le fotografii când zâmbesc, când dansează, când râd, când se sărută sau când se privesc cu drag. Nu când beau, nu când cad, nu când schema aia de dans le-a făcut burțile să fâlfâie. Fă-i frumoși și veseli în amintirea vizuală pe care o lași nuntaților oricât ar fi ei de nașpa. 

Și concentrează-te pe mireasă. Ea este, de obicei, bucuroasă la maxim și expresivă cât cuprinde. Mirele e mai reținut, pentru că trebuie să fie atent la o droaie de chestii: să vină toți cei chemati, să aibă toți ce le trebuie pe masă, să nu dea vreun bou cu vin pe sacoul lui, să nu-i curgă din gură niște sos pe cămașă, să nu se îmbete și să fută nunta prietenul ăla dificil, să achite tot la final.... El e decor, cum am eu mâna stangî. Ea e magnetul. Ea spune povestea acelei nunți.

În fotografia de nuntă, nu despre rezoluția pozelor este vorba. Nici despre regia din spatele cadrelor. Nici despre editare. Nu trebuie să faci un album în care toată lumea arată mai bine decât a arătat vreodată și care, când este redeschis de miri după trei ani, să genereze o reacție de tip "vai, pisi, ce frumoși eram și ce pocitanii suntem acum...".

Trebuie doar să spui povestea unui moment frumos. Și să te implici, un pic, emoțional, ca să-i simți pe protagoniști. De-aia zic: are cineva nevoie de un fotograf la o petrecere de divorț? 

publicitate

UITASEM! Băbăiatule, dă-le, băi, pozele repede. Ce pula mea le ții aiurea, două săptămâni?! Dă-le 20 de poze, să urce pe fb, că toate neamurile și tovarășii fix asta așteaptă, nu albumul ăla, livrat la trei luni distanță care o să adune praf in bibliotecă... Dă-o'n pula mea de treabă, chiar nu poți livra niște poze needitate? Așa nasoale le faci?

Mă duc din ce în ce mai sceptic la Bookfest. Nu de alta, dar de la an la an, apar o specie nouă de hipsteri: tocilarii. Acum nu mai e de ajuns să citești și altceva decât conversațiile tembele pe net, trebuie să și arăți că citești, prin vestimentație, coafură, mers, argou. Dacă o ținem așa, o să vedem tatuaje cu cărți...

Așa a fost și acum. Am stat câteva ore la Bookfest, de dragul cuiva pentru care târgul de carte este o ocazie de a-și cumpăra noutățile în materie de lectură. "O vezi pe asta? De o lună o caut, și n-am găsit-o nicăieri, nici în librării, nici pe net", mi-a spus, cu satisfacție în glas, după ce am plecat de acolo. Bine, până a găsit-o a durat. Iar în tot timpul ăla, am căscat gura aiurea, mai ales în momentele importante.

• 1. Cum am intrat am primit un cot zdravăn. Ăsta e salutul oficial, nu?
• 2. Cinci minute mai târziu, primesc un pliant cu noua ordine vibrațională de la o tipă cu nişte țâțe formidabile. Instantaneu încep să vibrez, deci tipa are dreptate!!!
• 3. Mă abordează două hostese Parliament, una din ele cu un fund foarte mișto, și îmi prezintă oferta specială Bookfest: la un pachet cumpărat primesc încă unul, iar la un cartuș, primesc un stilou Poienari. Pentru că mi se pare că e genul lui M de stilou, cumpăr un cartuș, iar stiloul este extrem de bine primit, câteva ore mai târziu.
• 4. Îmi iau o cafea turcească, la ibric și ies la fumat. Trei inși ies la fumat în cămășile lor roz. M-aș întoarce cu spatele la ei, dar mi-e frică.
• 5. Printre standuri trece tipa cu bluză albastră. Juri că-i blonda din Urzeala Tronurilor. Din motive care-mi scapă, toți o vedem fără bluză. Observ încă o lansare de carte fără public, adică niște oamenii vorbesc la niște microfoane dar nimeni nu-i privește, nu-i bagă în seamă....
• 6. Un băiat de 16 ani discută cu maică-sa, aprins, despre o ceartă cu Felicia. Poartă în piept un ecuson cu literaturapetocuri.ro. Da, e băiat.
• 7. Tipa care fumează pe bordura de vis-a-vis îmi arată chiloții, încercând să se ridice. Nimic mișto.
• 8. Un gras cu costum negru mulat îmi arată cum fumează grașii cu costume negre mulate: cu o mână duce țigara la gură, cu cealaltă își așează freza. Timp de trei minute.
• 9. În sfârșit, plecăm. La ieșirea din C1, un bătrânel vinde cărți aduse de-acasă. Sunt de la editurile dinăuntru, vi le dau ieftin, se roagă de o doamnă înțepată cu rochie de dantelă. 
• 10. Ajuns acasă, găsesc fly-erul cu ordinea vibrațională și descarc pozele din telefon. Da, țâțele se văd mulțumitor...

De cumpărat cărți n-am fost în stare, în atmosfera aia de second-hand la care s-a băgat marfă. Prea mare agitația, prea multă hărmălaie. Dar persoana pentru care m-am dus acolo și-a luat douăjdouă....

Am zis-o și o tot zic, pentru că încă se mai găsesc diverși dobitoci care să spună contrariul: am fost noncombat la alegerile astea. Din mai multe motive. Primul a fost că am vrut să văd, de pe tușă, cum se joacă alegerile în noul format, fără șpăgi, bannere, mitinguri și concerte. Al doilea - pentru că era clar că absenteismul va fi mare, că vor câștiga Dobre sau Ganea datorită rețelelor mari de activiști, iar mie mi se par amândoi niște oameni ok. Al treilea - frate, la Ploiești s-au ciocnit lumile. Lumea PSD de după Cosma, cu lumea PNL de după Roberta și cu noua lume a lui Sebi Ghiță. Ori, când ai un asemenea spectacol în oraș, îți iei popcorn și te așezi comod, nu iei o piatra de pe jos și te implici în intifadă....

Așa, de pe margine, am putut să văd, limpede, ce s-a făcut bine și ce nu, cum s-a câștigat și cum s-a pierdut. Și acum pot să combat mitul post-campanie, conform căruia nu Dobre a câștigat, ci Ganea a pierdut pentru că Savu, susținut de Sebi Ghita i-a luat 6.000 de voturi de pe stânga. 

Fals. Și pe partea dreaptă, a lui Dobre, au fost candidați care au furat voturi. Radu Popescu și Marius Fenichiu au luat, împreună, 5.000 de voturi. Asta ca să nu mai zic de Grațiela, care a luat 7.000 de voturi în mare parte tot de la liberali. După logica candidatului care fură voturi de la favorit, ajutat de Grațiela, Popescu și Fenichiu, Ganea trebuia să-l bată pe Dobre până îi curgea sânge din nas. Ori, la final, diferența a fost în favoarea liberalului.

De fapt, în campania asta, PSD trebuia să dea doar trei mesaje principale.

1. Ganea nu e Bădescu. Adică nu mă acuzați pe mine de greșelile predecesorilor mei, doar pentru că facem parte din același partid. Dacă Ganea ar fi avut un discurs critic la adresa mandatului deținut anterior de PSD, mulți oameni ar fi văzut în el un tip nou de pesedist, adică ceva ce PSD n-a avut niciodată. 
2. Ganea nu e susținut de Sebi Ghiță. Mogulul e detestat masiv la Ploiești și impresia generală este că tot el se află în spatele PSD Prahova. Staff-ul lui Ganea trebuia doar să explice tuturor că mogulul nu mai e în PSD și că nu îl susține pe Ganea. Vă asigur că dacă Savu nu era eronat asociat cu PSD, nu lua nici voturile casierițelor din casele de pariuri. 
3. Dobre nu e Volosevici. Dacă PSD reușea să oprească transferul de imagine de la fostul primar de dreapta la actualul candidat al PNL, Dobre ar fi rămas la cele 20 de procente pe care le avea la jumătatea campaniei.

Ori, PSD n-a lansat aceste trei mesaje. N-a profitat nici de finalizarea proiectelor europene în valoare de multe zeci de milioane de euro, de la linia de tramvai la hipodrom și parcul municipal mai mare decât Herăstrăul. Nici n-a profitat imagologic de scandalul HexiPharma, deși avea un primar interimar care putea să devină simpatic doar răscolind spitalele din oraș, în căutarea dezinfectanților cu probleme. În schimb, PSD a acționat ca în anii 90. Cu intimidări, cu fly-ere anonime, cu acuzații absolut jenante la familia lui Dobre. În aceste condiții, imaginea de interlop care i s-a creat lui Ganea (frate, nu-i țigan, e chiar blond omul, și nu e interlop, doar a făcut sport de performanță) a devenit principalul inamic la urne. Adăugați și că PSD a acționat pe net ca în comuna primitivă, deși Ploieștiul are o sută de mii de useri pe Facebook și permite atâtea subtilități și segmentări demografice....

Mai pe scurt, PSD a pierdut Ploieștiul pentru că n-a avut un strateg, ci doar niște oameni. N-a avut campanii tactice, ci răzbunări personale puse în practică. Campania PSD a fost condusă de șefi, nu de oameni care se pricep la campanii. În aceeași logică, acum pesediștii dau vina pe Savu, pentru că e convenabil, le maschează erorile.

Nu zic că-i rău sau bine că a pierdut Ganea și a câștigat Dobre pentru ca eu pun semnul egal intre cei doi. In plus, nu cred în partide curate, nu cred în oameni providențiali si singura mea dorință este ca orașul ăsta să nu mai aibă proști la butoane, pentru că de-aia ne umplem de gropi, hoți și gunoaie. Am scris asta doar pentru ca, în calitate de observator și cobeligerant la toate campaniile electorale de după Revoluție,  sunt profund dezamăgit de nivelul de performanță de anul ăsta. Și, cu toată aroganța de care sunt în stare, pot să afirm că dacă aș fi fost în staff-ul oricăruia dintre primii trei candidați, l-aș fi făcut să câștige. Pentru că a fost foarte ușor să câștigi, la alegerile astea. Fără concerte cu Fuego, fără pungi de ulei și zahăr, fără mese la restaurante și fără excursii la mănăstiri, fără bani dați în mână?! Frate, așa ceva e mega-simplu....

ce-am făcut, de fapt, în campania asta

.....................................................................

citeste și Ce vrea mușchiul meu de la noul primar al Ploieștiului

S-a terminat, în sfârșit, prima campanie electorală din istoria Ploieștiului în care am stat deoparte. A fost greu, recunosc, pentru că cei mai importanți candidați au făcut atâtea greșeli, încât au fost zile în care m-am tăvălit de râs și zile în care îmi venea să turbez. Cunoscându-i pe toți candidații, pot să vă spun că a fost competiția politică cea mai bună din câte a avut orașul ăsta. Și Dobre și Ganea sunt niște oameni foarte ok, dincolo de postura publică și oricare dintre ei ar fi câștigat, ar fi fost cam același lucru (evident, cu marja de eroare obișnuită la oamenii politici). 

Acum, uite ce vreau eu de la Adrian Dobre:

• 1. Să rămână același băiat ok și să nu se transforme într-o marionetă proastă, la mâna unora.
• 2. Să anuleze acea hotărâre de consiliu local, complet cretină, care-mi interzice să mă așez pe iarbă în parcuri.
• 3. Să termine cu acele penibile covoare oltenești făcute din flori în centrul Ploieștiului.
• 4. Să mă scape de parbrizari, pentru că mai am un pic și îî calc cu mașina.
• 5. Să facă ceva cu semafoarele din spatele Hotelului Prahova, sau să deschidă prima școală de meditație și filozofie la volan din lume.
• 6. Să mute stația de taxi din zona Caraiman, pentru că m-am săturat de taximetriștii care se pișă pe ușa blocului meu.
• 7. Să privatizeze serviciul de transport public care este, acum, doar un șemineu în care se face focul cu bancnote.
• 8.  Să nu care cumva să-l facă viceprimar pe Gheorghe Sârbu; eventual să-i și anuleze mandatul de consilier.
• 9. Să pună biciul pe Poliția Locală, astfel încât acolo să rămână oameni utili, care nu se tem să se ia de cocalarii care-și parchează mașinile în zonele pietonale. 
• 10. Să facă intr-un fel, cu bugetul prăpădit pe care-l are, și să scoată un album foto al orașului Ploiești, pentru care sunt gata să donez fotografiile necesare. Nu de alta, dar ultimul album de prezentare a orașului s-a făcut în 2006....